Valori devalorizate

Un amalgam de gînduri, stări și sentimente se perindă în subconștient… E o zi de toamnă tîrzie, una din alea puțin mohorâte, un pic șifonată precum noua cămașă de bumbac din garderoba …

Sursă: Valori devalorizate

Valori devalorizate

 

Un amalgam de gînduri, stări și sentimente se perindă în subconștient…

E o zi de toamnă tîrzie, una din alea puțin mohorâte, un pic șifonată precum noua cămașă de bumbac din garderoba ei.

Se tot întreba de la o vremea încoace pînă unde poate ajunge comportamentul uman atunci când e vorba de principii încăpățînate și sete de bani nepotolită. Răspunsurile nu se găsesc atât de ușor, dar… niciodată nu întîrzie să apară (în cele mai nebănuite momente).

 

*citat din jurnalul personal*

 

<< Bună fidelul meu confident!

Nu știu ce vreme a zilei te va prinde atunci cînd vei da citire rândurilor  mele meticuloase, dar eu sunt paradoxal convinsă că o să încerci (ca de obicei) să găsești acel grăunte de sens ascuns printre lexeme…

Știi cît e de important să ai un interlocutor? Știi oare că din insuficiență de comunicare oamenii se asfixiază cu propriile lor mîini? Știi? Știi că …. ? …. ? Sunt imperativ de conștientă că … că nu-mi vei răspunde, dar oricum mă ambiționez să cred că deții răspunsurile la toate …

Mă tot încearcă gînduri aiurea și întrebări prostești… Oare ce le-o fi generat???
Să-mi fi șoptit tu mie oare că toate-s generate de subconștient și că-s doar în închipuirea mea *răzleață*?

Știi tu oare cum e să ți se transforme existența în monotonie paroxistică?
Știi oare cum e să supraviețuiești zi de zi într-un *coș de raci, care-și zîmbesc frumos*?
Știi cum e să te afli mereu într-un periplu subteran, căutând mereu lumină?
Știi tu oare că deciziile spontane sunt cele mai benefice sufletului?
Știi tu oare că ieșirea din *zona de comfort* e necesară uneori?
Și că *nu te vindeci de frică decât lăsînd-o să-ți pârlească mâinile*?
Și mai știi că *capul plecat sabia nu-l taie* atîta timp cât cineva are un scop ascuns?

Știi că … într-un anumit  moment refuzi să-ți accepți soarta de simplu muritor și tinzi să crezi că nu te-ai născut în *locul nepotrivit*?

Și te mai întreb … crezi că după furtună mereu răsare soarele? … și aerul e mai proaspăt?
*Există atîtea lucruri care nu se explică!*

 

Știi… știi cum e să te plimbă absent/ă la orele târzii și să te înspăimânte doar gîndul că altora și asta le este interzis?

Știi că suntem pradă unor idei preconcepute și că ni s-au impus pe nevrute principii ridicole?
Mă-ntreb… oare tu crezi în ceva? Ai oare valori morale irevocabile?

 

*Mi-e silă că în epoca noastră se mai etalează în public mizeria omenească …*

 

Tind să nu-mi pierd speranța și optimismul că *numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi*… și valorile morale veritabile nu dispar pur și simplu…>>

Cum a supraviețuit EA potopului!

Exif_JPEG_420

Exif_JPEG_420

Dimineața trecuse pe neobservate și n-o putea cataloga drept una dintre cele mai duioase, dar nici s-o treacă în lista celor urâcioase nu se încumeta. Trecuse ceva vreme de când nu se prea interesa de cele ce-i erau plăcute. Se perinda pe ici colo, uneori fără nici o noimă. Purta o luptă interioară și avea impresia că nu se mai sfârșește. Nu iubea, nici nu ura; nu zâmbea, dar nici tristă nu părea să fie. Amalgamul ăsta de stări și sentimente era oscilant precum pendulul ceasornicului uitat pe undeva.

Avuse o după amiază mai senină. Se lăsă purtată pe cărările bătătorite de mulțimea trecătorilor și nici nu observă că se pomeni în parc. Mergea alene și fără a avea o direcție anume. Dorea să fie o “oarecare”, cu “buletin pierdut” și să viseze la “cai verzi pe pereți”. Îi plăcea să adulmece aroma primăverii aidoma unui cățel care-și așteaptă nerebdător porția de ceva “bunicel” de la stăpân. Privea oamenii cu interes și tresărea când observa careva tangențe fizice sau non-verbale cu ale lui. Nutrea o pasiune aparte pentru portul semenilor săi. Își tachina deseori imaginația, întrebându-se: “ Dar… mie oare cum mi s-ar potrivi astfel de veșmânt?”. Adora tot ce era verde: iarba, băncile din parc, cupola catedralei. Își dorea nespus de mult o pereche de cercei verde-smarald.

“Cui îi pasă de dorințele mele?”, oftase într-un târziu. S-a amuzat nițel atunci când a zărit pe o bancă din parc, o bătrânică care-și pensa sprâncenele. Imediat, fu cuprinsă de o milă sfioasă față de bătrânica cu pricina.

“Draga de ea, oare are cine să-i țină de urît, să-i alunge din singurătate și s-o apere de vizitele inoportune ale celei nedorite?”

Scena o emoționă și se bucură în sinea ei că mai există optimiști pe lumea asta și că indiferent de vârstă, o femeie trebuie să arate bine!

 

**************

Îl căuta cu privirea în toți trecătorii și se minuna la cât de diferite sunt chipurile omenești.
“Oare Dumnezeu, mult înainte de a crea omul, avusese suficientă imaginație și spirit să-i facă pe toți atât de diferiți? Dacă suntem diferiți la chip, cu siguranță că și la suflet se aplică aceeași regulă?! Atunci de ce se vorbește de un inegalabil și (ne)schimbabil suflet- pereche?”

Într-o zi, i se păru că-l zărise… sau era doar rodul imaginației sale?!

Se întrebase, așa, într-o doară… : “Dar dînsul, și-a imaginat măcar pentru o clipă de ce s-a scutit lăsând în urmă un imens semn de întrebare?! Oare conștiința (dac-o fi existînd), doarme dusă și nu scoate nici mîr?!”
Surâse de naivitatea ei, sorbindu-și în continuare propria existență.
“Ne lăsăm pradă celor mai nesăbuite pasiuni și-apoi cădem în prăpăstii fără fund… noian de vorbe sterile…priviri iscoditoare…. falsitate în tot ce mă-nconjoară”.

Avuse o reverberație literară, o retrospectivă a celor citite cîndva, fraze și replici din romanul unei autoare franceze. Vechi în timp, dar atât de actual!

Își dorea o schimbare. I se părea că devine vitală odată cu trecerea timpului. I se părea că riscă să-și dea obștescul sfârșit, asfixiată fiind de monotonie și plictis. Dacă nu o materializa, își închipuia, naiva de ea, că va fi transpunerea în carne și oase a Strigătului lui Munch.

“Să fie orice: look, garderobă, anturaj, job, numai să se producă odată!”

Ei! – ce să mai! – simptome de alint timpuriu, ajuns pînă la maturitate, ținându-se bine pe poziții și susținut de cucoana pe nume ÎNCĂPĂȚÎNARE. Per ansamblu, existența ei se rezuma la o banală schimbare.

Nici nu bănuia ce schimbări grandioase îi erau rezervate!

Răbdare……. însă, n-a fost să fie!

Atunci când visele tale vor fi mai puternice decât frica – acestea vor începe să se îndeplinească!

E trecut de două și pe la mine Moș Gene încă nu a ajuns (se pare că nici nu se grăbește s-o facă).

Eu azi trăiesc sentimente contradictorii: mă bucur și mă-ntristez în același timp, surîd și lacrimi îmi joacă în ochii obosiți…Am așteptat această zi de multă vreme…Nu anume data de 28.08.15, ci anume ziua care va aduce cu sine o schimbare. Acel ceva care va alunga monotonia, va aduce schimbări, și multe alte așteptări de genul.

Eu aveam atâtea în gând să le aștern pe foaie, dar acu toate-s împrăștiate și nu le pot aduna, chiar de aș avea un magnet p-aci…Eu încerc să fac o retrospectivă…și îmi apar fel de fel în minte…Pe mine, ultimul an trăit pe Terra multe m-a învățat. Am avut parte de dezamăgiri, eșecuri, bucurii, surprize plăcute, achiziții demult râvnite. Uneori îmi venea sa-mi plâng de milă, alteori mă duceam dusă de val, fără a simți, dori, schimba ceva. Uneori mă avântam în vise cu ochii deschiși, din care viața mă trezea cu o palmă zdravănă peste ambii obraji, ca să fiu mai receptivă la mesaj sau cu o găleată de apă rece ca gheața. Alteori mă bucuram că am unde mă duce și de unde veni. Am avut parte de răsărituri și apusuri uimitoare, am admirat soarele în toate ipostazele sale, am tremurat de frigul dimineților tomnatice și m-am scăldat în căldura zilelor de vară. Am apucat să pun la încercare creierul meu cu funcționalitatea sa la oricare oră a zilei. Am avut dimineți matinale de tot și seri târzii. Mi-am dat seama că organismului uman îi dat de toate să le reziste și suporte.

Poate că ar fi trebuit să profit de poziția pe care am avut-o și să realizez mai multe…Interesant faptul că ajuns la o anumită etapă încerci să cîntărești altfel toate ante și post acțiunile tale. Pur și simplu trebuie să știi când să pleci, să renunți. Ori stai mereu în același loc și te mulțumești cu ceea ce ai, fără a tinde spre alte realizări, ori țintești un scop, muncești la el, și alergi în fiece zi kilometrajul unui maratonist pentru a-i întrece pe adversari. Eu știu că orice plecare e un nou început; unul bun sau rău, dar totuși e o schimbare. Vor fi momente când îmi voi aminti de cele lăsate și voi cocheta cu gândul : ce ar fi fost dacă? , dar… odată ce pleci, fiind conștient că nu te mai poți întoarce. Îmi va fi dor de fețele cunoscute, diminețile devremi și nopțile târzii, de răsăritul și apusul de la geam, de glumele numai de noi știute, de întrebările inutile și hazlii cu care ne întâlneam și petreceam… Eu sunt recunoscătoare vieții că mi-a oferit oportunitatea de a-mi contura caracterul și personalitatea în astfel de mediu, că am cunoscut oameni diferiți și am interacționat cu diverse tipuri de comportament, că m-a ajutat să realizez cine sunt eu de fapt și spre ce culmi aspir și să conștientizez ca cel mai important este să rămâi OM indiferent de orice circumstanțe, să nu judeci oamenii după postul pe care îl dețin, salariul pe care îl câștigă lunar și poziția socială. Nu regret nimic și nu judec pe nimeni. Viața zilnic își schimbă cursul, dar putem evita naufragiul!

ȚARA MEA – colțun de lînă

Eu încă mai cred că totul are să meargă spre bine și să revină pe calea cea dreaptă. În mine a mai rămas o fărâmă de speranță și nu vreau să piară. Eu încerc sa cultiv patriotismul și să gândesc pozitiv. Nu sunt adeptă a xenofobismului, a discriminării rasiale și nu susțin toate *matrapazlâcurile* politicienilor. N-am comentat sub nici o formă rezultatele alegerilor parlamentare din noiembrie 2014, nu m-am pronunțat vizavi de alegerea noului premier al țării, darămite față de rezultatele scandaloase Eurovision la etapa națională ș.a.

Astăzi, după o tăcere îndelungată și amăgiri de *viață bună și frumoasă*, regret că m-am născut în Republica Moldova. Astăzi. Anume azi eu regret. Mâine poate că se va trezi patriotismul în subconștient și voi lua poziția de cetățean ascultător și binevoitor. Astăzi mă revolt și sunt nemulțumită!!!

************************************************************************************************************************

De ce să iubesc o țară care îmi ia toți oamenii dragi și tot ea îmi dă lovitura de grație atunci când încerc să fac și eu câte ceva util?
De ce să iubesc țara în care corupția se propagă mai ceva decât viteza luminii?
De ce să nutresc sentimente patriotice față de țara în care mor oamenii pe coridoarele spitatelor din motiv că nu-și permit să achite un pat pe care să doarmă pe tot parcursul tratamentului?
De ce să iubesc țara în care cursul valutar se schimbă mai dihai ca direcția vîntului?
De ce să iubesc țara în care *cам себе хозяин* ?
De ce să iubesc țara în care și legătura de pătrunjel pe care o vînd bătrînelele la Piața Centrală depinde de cursul euro și dolar-ului?
De ce să-ți fie drag meleagul în care luptătorii pentru dreptate sunt exterminați cît mai curând posibil? (și avem destule exemple aici)
De ce să iubesc țara unde taxa pentru impozite și trai e mai mare decît câștigul lunar al unui cetățean de rînd?

###

Știu că voi ieși afară să mă bucur de razele soarelui, de flori, de gâze, de oamenii întâlniți pe stradă. Dar, dragostea pentru Moldova nu va răsări azi pe cer!!! Sunt prea multe sentimente contradictorii și stări sufletești adunate. Astăzi sunt cetățean apatrid! Astăzi nu am buletin de identitate, pașaport de nici un fel. Astăzi sunt o umbră.

Mâine. Mâine probabil voi nutri același sentiment, pentru că…

Gînduri duminicale abstracte.

Migrene infernale. Insomnie. Serviciu. Căștile-n urechi. Muzică bună. Transport public. Înghesuială. Pantofi prăfuiți. Portmoneu șterpelit în maxi-taxi. Poliția. Ambuteiaje. Accident rutier.  Cîteva vieți spulberate într-o secundă. Teamă. Delir. Stare de convalescență. Sclipiri în ochi că totul are să se îndrepte de la sine. Lumină puternică care orbește. Coșmaruri.
*******************************

Citisem undeva că *în lume există doar un singur om capabil să te scoată din impas sau să te facă să îngenunchezi în fața problemelor… și ăla eștu tu.* Sistemul de all inclusive de mai sus îl are încorporat în sine fiecare zi care ne e dată s-o trăim. Că suntem optimiști, negativiști, ateiști, agnostici, ortodocși sau că aparținem altor confesiuni religoase, sau teritorii, sau că susținem un anumit partid politic … nu are nici o importanță.
Trăiesc (sau trăim, pentru cei care se regăsesc în cele afirmate anterior) într-o societate degradată, în care domină lupta pentru avere și lozinca ăstora fiind *scopul scuză mijloacele*. Ajung să adopt la rîndu-mi postura de *privitor ca la teatru* și să nu dau atenție. Dar, în momentele în care realizezi că faci și tu parte din haita asta de lupi care se pretind a fi mielușei ( în cazul în care doresc să obțină ceva, imitîndu-l pe motănașul din Shrek) te cuprinde o frică inexplicabilă și … și nu ai scăpare.
E-adevărat că ești ceea ce gîndești, însă uneori circumstanțele sunt mult mai puternice decît avîntul nostru emoțional.
……………………

Ziua de astăzi. ASTĂZI … și nu e o dată anumită )

Place toamna.
Și aș enumera o sumedenie da motive de ce anume…
Place firea umană de ceva vreme: să analizez, să urmăresc diverse comportamente în societate, să fac unele concluzii și paralele cu alți semeni.
Place traseul pe care l-am parcurs astăzi în drum spre serviciu. Am văzut niște străduțe care merită a fi cutreierate în splendoarea serilor de toamnă.
Place doamna din troleu cu palarioară croșetată. 
Place să privesc oamenilor în ochi (lucru pe care înainte îmi era frică să-l încerc).
ÎMI PLACE să privesc lumea fără ochelari. S-o văd reală, fără nuanțe neon, bordo sau gri.
Îmi plac oamenii vârstnici care îți zâmbesc fără motiv în transportul public și copiii mici în aceeași măsură.
Place să văd adolescenții venind de la școală/ liceu/ colegiu.
Place copacul de nuc din ogradă chiar dacă nu a dat roade anul ăsta. Va rodi la anul 🙂
Place aerul matinal de la orele 5:00.
Și nu regret că mi-am făcut astfel de regim.
Și-mi mai plac hainele second-hand, și fețele _șifonate_  ale colegilor de breaslă, și zâmbetul sfios al fratelui, și părul creț al prietenei mele….
Și pot cu ușurință să găsesc frumosul în urât 🙂

Cum a rezistat EA potopului…Ziua întîi.

Îi părea că nu mai simte vântul, că nu mai vede culorile, că totul e deșertăciune și nimic mai mult.
Încercase din răsputeri să-și amintească cele petrecute cu o zi în urmă…Nimic…Gol în memorie, pustiu în suflet, liniște în odaie.
Se pierduse undeva în neant și acum, acum încerca să se regăsească.
Citise recent că … ” atunci când nu știi de ce ești agitat, nervos, cu capu-n nori și gândurile vraiște, nu da vina pe tine- recunoaște că ți-e dor și întoarce-ți privirea spre ființa care te-a răvășit. Du-te la ea… și vei da de tine… întreg…”
Își crease o imagine destul de abstractă. Seara precedentă…
„ Ăsta care-a scris ori era prea îndrăgostit ori nu cunoscuse ce-i aia” – spuse în voce, dezmorțind atmosfera încordata ce persista în camera slab iluminată.
Apoi,cu o mișcare neîndemînatică deschise geamul.
Aerul matinal îi mîngîie fața. Primele raze ale soarelui de iunie îi scoteau în evidență minusculii pistrui de pe năsuc ( problema de la care EA a derivat un întreg complex de inferioritate.Ah…Femeile…).
Îi priise ieșirea de săptămâna trecută cu prietenele. Demult nu mai râse cu atâta poftă și nu se sinchisise să-și permită cu un cocktail mai mult decât de obicei.
Apoi, iar se ascunse în bârlogul ei singuratic, uitat de lume, depănând amintiri și drogându-se cu fraza: ” Totul va fi bine. Într-o bună zi va fi soare și pe strada mea.”

Își formase o viziune asupra vieții și era încăpățînată de mama focului atunci când venea vorba de ceva schimbări majore în viața sa.
Avea accese de nervozitate, isterie, plângea în hohote, apoi își ivea căpșorul însoțit de mimica-i zglobie și radia. Aveai senzația că poartă câteva măști concomitent. Totuși, era atât de sinceră.
Ochii ei spuneau atâtea…Păcat că muritorii nu înțeleg asta…

„…. Și totuși, ce-a fost aseară?
Doamne!!! Copil naiv ce sunt! „
Deschise celularul. Zeci de apeluri nepreluate, câteva mesaje …. Totuși exista o explicație. Peisajul mat începuse a căpăta contur și a spori în intensitatea culorii.

 

Actually, we live a dream :)

„Every single face you’ve seen in your dreams are actually people you’ve seen while awake over the course of your life…”

2 days of a new life…It’s said that in a new year you must begin a new life, think positive, new people, projects, purposes and others.

Hmmm, and now – about dreams!It’s said that our dreams are our real/ hidden desires.We dream, we live, we insist on accomplishing them and are wainting for a miracle…Personally, I don’t believe in miracles, I grow up too quickly to believe it. Over the time we understand that only we are responsible for our mistakes, failures, successes.In my case,only the time is the best rescue.

Wish you a happy life and live your dreams with  wide open eyes. Don’t miss your chance to be happy )))

Groază.Spaimă.Teroare.Dezastru.Statut de beligerant!

Doream să scriu ceva pe blog.Spuneam asta tuturor celora care mă întrebau de ce am încetat a scrie.Am sistat activitatea literară și m-am lăsat purtată de timp, pînă va apărea ceva/ cineva care mă va motiva să reîncep a scrie.Aș fi dorit să scriu despre ceva frumos, despre fericire, omenie, drag de semeni … nici prin gînd să-mi treacă că, vreodată, voi opta pentru un astfel de titlu.
Circumstanțele s-au dovedit a fi mult mai puternice decît dorința mea.Cred că data de întîi a fiecărei luni a anului e aducătoare de suferință.Fie că vreau, fie că nu devin părtaș la cele ce se întîmplă.Mă apucă groaza să mă gîndesc că aceasta ar putea continua la nesfîrșit.Durerea devine acută atunci cînd vrei să ajuți, dar nu poți, vrei să strigi dîn adîncul plămînilor, dar nu poți – pentru că frica/pericolul te pîndește la orice colț, vrei să te faci nevăzut, dar ești prezent la tot ce se întîmplă, vrei să treci în neant, dar TREBUIE să mai trăiești, să stai, să asculți, să privești, să simți simptomul morbid.Acesta ar fi unicul motiv pentru care încă mai ești în viață:SĂ ÎNDURI întreaga ta existență CEEA CE ALTORA LE E DAT SĂ TRĂIASCĂ timp ce cîteva secunde, să te ridici atunci cînd ai în spate un bolovan de cîteva tone, să FII PUTERNIC chiar de ființa ta e măcinată de ezitări, regrete, sentimente ș.a.
N-aș fi dorit să scriu despre lucruri triste, dar ce văd în jur, ce trăiesc zi de zi … mă face să cred că „ceva se-ntîmplă azi cu noi, azi lacrimile sunt gunoi”!!!
R.I.P. 
Rest in peace!

Prostie omenească sau lipsă de omenie???

Astăzi.O zi obișnuită, cu nimic mai diferită decît celelalte.
De ceva timp, am prostul obicei și zic cu voce tare tot ce-mi trăsnește prin cap.O fi de bine sau invers?Știu doar că celor din jur le cam displace asta.Mai ales celora care le sunt adresate o parte din frazele/observațiile mele.Nu că aș fi un ideal uman demn de urmat, dar, DAR nu suport minciuna și fățărnicia sub nici o formă.Astăzi am avut plăcerea de a savura la maxim și fără doze de remușcări părerea altora vizavi de persoana mea.Mamăăăăă, involuntar…așa, simplu…
….și iar revin: nu sunt perfectă, dar ce văd, aud și ceea ce se întîmplă în jurul meu îmi stîrnește doar zîmbete ironice.
Unde-i omenia și stima de sine?
Unde a dispărut doza de mîndrie că ești OM, ești  superior animalelor, dar totuși la nivel moral ești jos, jos de tot.
Nu că această frază ar fi adresată unei anumite persoane( nu exclud nici asta…).
Așa sunt toți cei contaminați cu invidie, lașitate și minciună.
Sunt, nu neg, printre mulțimea ce mă înconjoară și oameni pe care nu-i pot critica, sunt mult prea buni pentru lumea asta haină…Acești oameni mă fac să fiu adevărata EU, neștiind  de frică alături de ei, neștiind de rele, …
Dacă ar fi să revin din nou la cele trăite astăzi…Păi, mă conving a nu știu cîta oară că prostia omenească nu cunoaște limite…Omul este o creatură superioară, dotată cu rațiune, dar cu restanțe grave la capitolul legea morală…

Astăzi mai singură ca niciodată…

…
Mă simt mai singură ca de obicei!
Căldura vieții continuă să mă atragă, la fel si fericirea celorlalți.Umblu gîndindu-mă la acest trecut!
E zadarnic să cauți ceea ce știi că nu se va întîmpla niciodată…
Momente de speranță nebunească, apoi prăbușiri în prăpăstii fără fund…
Rămînem fiecare cu disperarea lui.
Odată cu răsăritul soarelui speranța mea renaște.
TREBUIE SĂ CREZI, SĂ CREZI CU PUTERE !!!